FERMIERII SPRIJINITI SA-SI VANDA PORUMBUL SI PRODUSELE DIRECT CATRE PARTENERI

STIRI

Agricultorii sunt sprijiniti sa aiba acces la informatii despre piata locala si internationala de tranzactionare a porumbului si a cerealelor, sa acceseze mai multi parteneri de afaceri directi, beneficiind de o piata competitiva si mai transparenta si de condiții favorabile de negociere, in timp ce faciliteaza accesul cumparatorilor catre fermieri, dupa ce Commoditrader, o platforma digitala de comercializare online a produselor agricole, a incheiat un parteneriat strategic cu Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR).

„Commoditrader si APPR isi propun sa creeze conditii comerciale mai bune si acces la piata locala si globala pentru producatorii romani de cereale printr-o piata online, unde casele comerciale locale, internationale si externe pot licita porumbul produs in fermele din Romania. Colaborarea este bazata pe o intelegere comuna pentru a lucra pentru fermieri si in interesul lor. Platforma va fi oferita ca un serviciu gratuit in ceea ce priveste comertul, iar fermierul va putea sa o foloseasca pentru a se informa despre nivelul preturilor produselor agricole, pentru a-si lista produsele si pentru a vinde sau cumpara.”, se arata intr-un comunicat de presa remis Portalului National de Agricultura 100% Romanesc AgroAzi.ro.

Commoditrader este o piata digitala usor accesibila, in mod gratuit, de catre orice fermier sau jucator din domeniul agricol, prin crearea unui profil de utilizator, care poate fi cumparator, vanzator sau ambele. Utilizatorul isi poate segmenta piata tinta, listand anunturi vizibile doar fermierilor sau traderilor care se potrivesc profilului pe care il cauta pentru tranzactionare. Preturile marfurilor agricole comercializate in platforma sunt transparente, inclusiv costul transportului. Platforma ofera si solutii de transport sau utilizatorul poate colabora cu propriul furnizor, iar Commoditrader calculeaza toate costurile logistice aferente, pentru ca ofertele sa fie comparabile. De asemenea, fermierul plateste doar pentru serviciile financiare suplimentare la alegerea sa, cum ar fi asigurarea de credit comercial, care va fi adaugata platformei drept serviciu, in viitor.

Julie Koch Fahler & Ida Boesen – Co-foundatoari Commoditrader

„Romania este una dintre cele mai mari piete agricole din Europa, asadar o piata importanta pentru noi si prima in care am lansat platforma Commoditrader in afara tarii de origine, Danemarca, unde proiectul a fost dezvoltat in colaborare cu fermieri si asociatii de fermieri. Prin parteneriatul cu APPR dorim sa oferim fermierilor din asociatie posibilitatea sa-si comercializeze produsele agricole in conditii transparente de piata si pret. Daca pana acum agricultorii erau nevoiti sa-si vandă recoltele in campanie pentru ca nu aveau conditii de depozitare adecvate sau acestea lipseau in totalitate, prin platforma noastra pot accesa, spre exemplu, parteneri variati precum fabrici de furaje sau ferme, din partea carora sa obtina preturi mai bune, declara Ida Boesen, Cofondatorul companiei daneze.

Asociatia profesionala APPR este formata din producatori agricoli si reprezentanti ai lantului profesional de porumb din Romania, iar prin implicarea in acest proiect urmareste sa acorde ajutor membrilor pentru a-si comercializa produsele agricole in conditii de piata cat mai avantajoase si transparent.

Vanzatori si cumparatori isi listeaza deja produsele agricole pe platforma

In prezent fermierii romani deja s-au inregistrat pe platforma Commoditrader atat ca vanzatori, cat si in calitate de cumparatori.

Gheorghe Rodica este unul din fermierii care au apelat la platforma Commoditrader pentru a vinde 40 de tone de grau furajer, pe care l-a listat la pretul de 860 lei pe tona pentru perioada iulie 2020.

Anunturile de cumparare sunt mult mai numeroase pe aceasta piata online. Cantitatea de graul furajer ceruta de Cerealcom Dolj pe Commoditrader ajunge la 3000 de tone pentru luna martie 2020.