Vizită de lucru în România, a Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă

User Rating:  / 1
PoorBest 

member statesFondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă FIDA prin intermediul unei delegații va vizita România cu ocazia participării la târgul internațional de produse și echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei, INDAGRA 2018, informeaza AmosNews.

În 30 octombrie 2018, secretarul de stat Daniel Dumitru Botănoiu i-a primit pe oficialii de la FIDA, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Alături de secretarul de stat, la întâlnire au participat secretarul general adjunct Lucian Dumitru, precum şi directori ai direcţiilor de specialitate din cadrul MADR.

Subiectele de pe agenda discuţiilor au vizat o perspectivă generală asupra agriculturii din România, poziţia acesteia în lume şi în regiune - model pentru alte state, priorităţile politicilor agricole derulate de ţara noastră. De asemenea, secretarul de stat a prezentat aspecte despre finanţarea agriculturii, detaliind mecanismul de accesare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), precum şi formele de sprijin derulate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. În acest sens, s-a prezentat experienţa ţării noastre în gestionarea PNDR, cu accent pe posibilitatea de aplicare a experienţei în programele FIDA.

Reprezentanţii delegaţiei FIDA şi-au exprimat aprecierea pentru dezvoltarea agriculturii româneşti şi consideră că la momentul actual România, graţie expertizei tehnice dobândite în sectorul agro-alimentar, prin intermediul cercetării şi al activităţii autorităţilor subordonate, poate oferi posibilitatea de aplicare a experienţei în programele FIDA.

Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (FIDA) este o instituţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care are ca principal obiect de activitate mobilizarea resurselor financiare destinate dezvoltării agriculturii, precum şi de a avea rol de centru pentru dezvoltarea agriculturii şi industriei alimentare în statele membre FIDA. FIDA a fost înfiinţat printr-un acord adoptat în 1976 şi intrat în vigoare în noiembrie 1977. România este membru fondator al FIDA, prin semnarea la 22 martie 1977 şi respectiv, ratificarea prin Decretul 390/ 1977, a Acordului privind crearea acestuia.

Ultimul proiect al FIDA în RO 'Proiectul de dezvoltare Apuseni ť, implementat prin MADR a fost în perioada noiembrie 1998- iulie 2005. Scopul proiectului a fost acela de a ameliora calitatea vieţii locuitorilor din mediul rural, în cele mai defavorizate zone ale ţării, prin creşterea activităţilor economice.

Bugetul total a fost de 34,1 milioane USD, beneficiari ai proiectului fiind 6500 gospodării.

Vizitatori Counter

001281417
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
435
7387
435
1241442
85608
148991
1281417

IP-ul tau: 54.82.93.116
Server Time: 2018-11-18 01:10:16