Ultima reuniune a Șefilor serviciilor fitosanitare din statele membre prezidată de ANF la Bruxelles

User Rating:  / 0
PoorBest 

La Bruxelles s-a desfășurat ultima reuniune a Șefilor serviciilor fitosanitare din statele membre ale Uniunii Europene (COPHs), prezidată de Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF), în contextul președinției Consiliului Uniunii Europene.

Agenda reuniunii a cuprins subiecte importante pentru sectorul fitosanitar european, precum raportul celei de-a 14-a reuniuni a Comisiei pentru Măsuri Fitosanitare care a avut loc la Roma în luna aprilie 2019, stadiul legislației terțiare pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind Sănătatea Plantelor (UE) nr. 2031/2016 și a Regulamentului Controale Oficiale (UE) nr. 625/2017.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, a fost prezentat și raportul de evaluare a subgrupurilor de lucru din cadrul grupului pentru sănătatea plantelor Roosendaal. Totodată, delegațiile au avut posibilitatea să afle programul și prioritățile președinției finlandeze, care va prezida grupurile de lucru începând cu a doua parte a acestui an.

Această reuniune este ultima din întâlnirile din sectorul fitosanitar programate să aibă loc pe perioada exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019.

Vizitatori Counter

002731398
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
621
5911
35589
2653803
115035
230501
2731398

IP-ul tau: 35.153.73.72
Server Time: 2019-07-20 02:20:09