Turcia și India sunt interesate de lâna românească

User Rating:  / 0
PoorBest 

oiMai mulţi investitori din Bistriţa-Năsăud au amenajat la Sângeorz-Băi un depozit unde lâna este colectată şi balotată, urmând apoi să fie trimisă la export. În perspectivă, se preconizează dotarea cu o linie tehnologică de spălare a lânii, dar şi soluţii pentru prelucrare – includere în producţia materialelor izolatoare pentru construcţii, cu scopul de a înlocui polistirenul şi vata minerală.

Investitorii din judeţul Bistriţa-Năsăud au avut iniţiativa realizării unui proiect pilot de valorificare a laptelui, printr-un proces experimental, în satul Ardan, comuna Şieu. Inaugurarea ar urma să fie făcută în luna august, eveniment la care a fost invitat şi ministrul Petre Daea.

Având în vedere preocuparea pentru dezvoltarea zonei montane, participanţii la întâlnirea cu ministrul Petre Daea s-au arătat interesaţi să dezvolte un sistem integrat pe baza resurselor locale pentru a consolida gospodăria ţărănească tradiţională şi a evita părăsirea satelor de munte.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, s-a întâlnit, zilele trecute cu reprezentanţii mai multor societăţi comerciale din Bistriţa-Năsăud, Râmnicu Vâlcea şi Cluj precum şi cu ingineri, arhitecţi, cercetători şi crescători de ovine, interesaţi de valorificarea lânii de oaie ca termoizolator în construcţii şi în industria textilă.

Accentul a fost pus pe identificarea celor mai eficiente modalităţi de colectare, prelucrare şi valorificare a lânii de oaie, în contextul interesului deosebit pentru lâna oilor din România, manifestat de ţări precum India sau Turcia.

Ministrul Agriculturii a apreciat iniţiativele prezentate în cadrul întâlnirii, fiind preocupat de revigorarea activităţilor de colectare, prelucrare şi valorificare a lânii, ţinând cont că până în prezent această resursă valoroasă nu a fost utilizată la potenţialul maxim.

Potrivit unei hotărâri adoptate în şedinţa de Guvern din 13 iulie 2017, crescătorii de ovine vor primi un sprijin financiar de 1 leu/kg pentru lâna comercializată.

PROGNOZA METEO