Studiu: Tinerii sunt preocupați de înconjurător

User Rating:  / 0
PoorBest 

Stampila campanie48% dintre tinerii români se consideră informaţi cu privire la modalitățile prin care pot contribui la reducerea factorilor care provoacă schimbările climatice, arată un studiu realizat în cadrul campaniei „Octombrie – Luna Asigurărilor de Locuinţe”.

57% dintre participanţii la sondaj colectează gunoaie în mod selectiv, potrivit de APPA – Asociaţia pentru Promovarea Asigurărilor, în timp ce majoritatea respondenţilor (41%) se deplasează în mod obişnuit, în drumurile zilnice, cu mijloacele de transport în comun, alţi 30%, pe jos, iar 14%, cu maşina personală. Dintre cei care nu ar fi dispuşi să renunţe la deplasarea cu maşina personală, 47% motivează acest lucru prin faptul că au de făcut mai multe drumuri în timpul zilei şi nu se pot baza pe mijloacele de transport în comun

• Majoritatea tinerilor optează pentru repararea obiectelor care s-au stricat: 58% fac acest lucru de fiecare dată când este posibil
• 39% dintre tineri au declarat că analizează cu atenţie riscurile acoperite prin poliţa de asigurare a locuinţei şi excluderile

93% dintre participanţii la un sondaj realizat în cadrul campaniei „Octombrie – Luna Asigurărilor de Locuinţe” se consideră informaţi, într-o mai mică sau mai mare măsură, cu privire la cauzele schimbărilor climatice, iar un procent similar știe ce acţiuni poate face, individual, pentru a contribui la reducerea factorilor care le provoacă.

Sondajul, la care au participat 7.454 de respondenţi, majoritatea - tineri până în 25 de ani, s-a desfăşurat online, între 1 și 31 octombrie 2019.

57% dintre participanţii la sondaj colectează gunoaie în mod selectiv: 15%, de fiecare dată, iar 42%, doar anumite elemente şi materiale. Majoritatea celor care aleg să nu facă acest lucru motivează, în principal, prin convingerea că, mai departe, gunoiul nu este colectat selectiv (35% din totalul respondenţilor).

De asemenea, majoritatea tinerilor optează pentru repararea obiectelor care s-au stricat: 58% fac acest lucru de fiecare dată când este posibil, în timp ce 36%, doar rareori, dacă este avantajos financiar.
În ceea ce priveşte achiziţia de îmbrăcăminte, 57% dintre respondenţi îşi cumpără haine de câteva ori pe an, iar 32%, de câteva ori pe lună, relevă datele sondajului.

De asemenea, tinerii par dispuşi să îşi modifice dieta zilnică pentru a contribui la lupta împotriva schimbărilor climatice: 47% dintre respondenţi au declarat că ar fi de acord să facă acest lucru într-o oarecare măsură, 24% - într-o mare măsură, iar alţi 19%, într-o mică măsură.

Întrebaţi dacă s-au implicat, până acum, în acţiuni de voluntariat care au ca scop protejarea mediului, 11% dintre participanţii la sondaj au declarat că nu au făcut acest lucru şi nu au nicio intenţie în acest sens în viitorul apropiat, iar alţi 21% au declarat că nu, dar intenţionează să facă acest lucru în următoarele şase luni. 36% dintre respondenţi au participat la acţiuni de curăţenie, 13% au plantat copaci, 11% au semnat petiţii de protecţie a mediului, iar 1% au contribuit cu donaţii pentru ONG-uri şi asociaţii care protejează mediul.

Majoritatea respondenţilor (41%) se deplasează în drumurile zilnice cu mijloacele de transport în comun, alţi 30%, pe jos, iar 14%, cu maşina personală. Întrebaţi în ce măsură ar fi dispuşi să renunţe la maşina personală, 45% au declarat că ar fi dispuşi într-o oarecare măsură şi 18%, într-o mare măsură. Motivele principale care nu îi determină să renunţe la deplasarea cu maşina personală în drumurile zilnice sunt faptul că au de făcut mai multe drumuri în timpul zilei şi nu se pot baza pe mijloacele de transport în comun (47%), respectiv confortul personal (37%).

Tinerii şi percepţia privind asigurările de locuinţă

33% dintre participanţii la sondaj au declarat că locuinţa în care stau nu este protejată prin niciun fel de asigurare, în timp ce alţi 33% au declarat că nu ştiu dacă au încheiată o poliţă pentru casa lor. 34% dintre respondenţi stau într-o casă care are atât asigurare obligatorie, cât şi facultativă.

Întrebaţi dacă analizează cu atenţie riscurile acoperite prin poliţa de asigurare a locuinţei şi excluderile, 39% au declarat că fac acest lucru, aratându-şi interesul pentru acest aspect. Pe de altă parte, 61% au răspuns negativ – 33% motivează acest lucru prin faptul că oricum nu pot schimba nimic, iar 28% - deoarece acest aspect nu îi interesează.

Vizitatori Counter

003525628
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
6006
6685
48618
3413644
131225
230130
3525628

IP-ul tau: 3.233.217.242
Server Time: 2019-11-14 13:21:07