Standardizarea în domeniul produselor lactate

User Rating:  / 1
PoorBest 

milk in bottleDezvoltarea globală a industriei alimentare, cât și a rețelelor de servicii care fac parte din lanțul alimentar a determinat în ultima vreme apariția unor incidente cu caracter global în ceea ce privește siguranța alimentară, care au dus atât la retragerea masivă a produselor de pe piață (de exemplu, iaurtul suspectat de un conținut ridicat de dioxină), cât și la consecințe însemnate asupra sănătății oamenilor.

Toate acestea au determinat țările din întreaga lume să-și revizuiască atitudinea în raport cu siguranța alimentară și să fie mult mai vigilente cu producătorii, comercianții și furnizorii de servicii din domeniul alimentar, astfel încât să se prevină reacțiile în lanț atunci când apar probleme ce pot afecta sănătatea consumatorilor.

Plecând de la aceste realități din ultima perioadă organizațiile de standardizare internaționale (ISO) și europene (CEN) au ajuns la concluzia că este absolut necesară elaborarea mai multor standarde pentru domeniul alimentar. O mare parte din aceste standarde au fost adoptate ca standarde române.

Astfel, la nivel național, sub coordonarea ASRO (organismul național de standardizare), în domeniul alimentar se desfășoară o activitate intensă de standardizare în cadrul a 4 de comitete tehnice active care împreună au un patrimoniu de peste 1000 de standarde.

O parte din aceste standarde sunt standarde de produs și cuprind, în general, aspecte privind:

  • cerințe de calitate (clasificare);
    proprietăți organoleptice (aspect, consistență, culoare, miros, gust);
    proprietăți fizice și chimice (aciditate, grăsime, substanță uscată, densitate relativă etc.);
  • proprietăți biochimice;
  • metode de analiză utilizate pentru determinări și standardele corespunzătoare;
  • cerințe de ambalare, depozitare, transport.

De asemenea, în domeniul alimentar sunt foarte multe standarde pentru determinări fizico-chinice și microbiologice. Aceste standarde au structură asemănătoare și cuprind:

  • principiile metodei de analiză;
  • reactivii utilizați;
  • descrierea aparaturii necesare;
  • modul de realizare a eșantionării;
  • modul de lucru pentru realizarea analizei ;
  • exprimarea rezultatelor obținute;
  • datele pe care trebuie să le cuprindă buletinul de analize.

Vizitatori Counter

002299917
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
3343
5484
3343
2258238
107535
168399
2299917

IP-ul tau: 54.167.47.248
Server Time: 2019-05-19 09:37:49