România, pe locul trei în Uniunea Europeană la producţia de cereale

User Rating:  / 0
PoorBest 

bani agricultura 2017In 2018, agricultura românească a avut cele mai bune rezultate din istorie, cu producţii record la grâu, porumb şi floarea soarelui. Recolta totală de cereale obţinută în 2018 - aproximativ 31 de milioane de tone - clasează România pe locul trei în Uniunea Europeană (UE).

Acordarea subvenţiilor la timp, tehnologiile aplicate de fermieri, mărirea suprafeţelor irigate şi protecţia antigrindină sunt factorii care au determinat obţinerea acestor producţii, în pofida condiţiilor climatice extrem de capricioase din acest an, potrivit reprezentantilor statului.

Agricultura şi dezvoltarea rurală au atras şi în acest an cele mai multe fonduri europene, fiind de altfel sectorul cu cea mai bună rată de absorbţie la nivel naţional.

Datele Institutului European de Statistică - Eurostat - pozitionează România, in 2018, pe locul al III-lea în UE, după Franţa şi Germania, la producţia de cereale, cu 31,89 milioane de tone. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii tara noastra a obtinut 30 de milioane de tone de cereale, din care producţia de cereale păioase din vară reprezintă 12 milioane de tone.

Vizitatori Counter

001998860
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
5325
9160
24371
1932719
195460
190766
1998860

IP-ul tau: 54.242.115.55
Server Time: 2019-03-26 16:07:01