România, pe locul I la producţia de floarea soarelui şi porumb?

User Rating:  / 1
PoorBest 

floarea soarelui productie romaniaRomânia ar putea ajunge pe primul loc în Uniunea Europeană la culturile de floarea soarelui şi porumb, atât ca suprafaţă cultivată cât şi ca producţie, a anunţat Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării României, în cadrul unei conferinţe de presă, vineri.

"Aș vrea să mă opresc la două culturi, floarea-soarelui și porumb. Suntem prima țară din UE ca suprafață la aceste culturi, dar la floarea-soarelui suntem prima din UE și la producția totală, însă la porumb vom vedea ce randament realizează Franța. Sunt o serie întreagă de informații, eu le aștept pe cele oficiale, pentru a mă putea pronunța, dar este o creștere formidabilă de randament la toate culturile în România. Este un lucru excepțional și pe care trebuie să îl conservăm ca atare și evident alături de fermieri și de cercetare să ne gândim cum putem mări aceste randamente, ca să nu rămână doar un vârf în compararea producțiilor ci și o constantă în activitatea agricolă a României pentru stabilitate economică, progres și câștig permanent la fermieri", a adăugat șeful MADR.

PROGNOZA METEO

Vizitatori Counter

000341138
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
1443
6300
1443
302042
112413
149800
341138

IP-ul tau: 23.20.165.182
Server Time: 2018-04-22 06:09:24