Roşiile româneşti şi verdeţurile de sezon, sigure pentru consum

User Rating:  / 0
PoorBest 

tomate romanestiMinisterul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Naţională Fitosanitară, efectuează permanent controale în pieţe, supermarket-uri şi la producători, în vederea prelevării de probe din legume precum ceapa verde şi salata. Primele roşii româneşti din acest an, din cadrul Programului de sprijin pentru tomate, au fost de asemenea analizate, în scopul determinării reziduurilor de pesticide.

Pentru cele 125 probe prelevate şi transmise pentru analize, au fost eliberate buletine pentru 86 probe, acestea fiind lipsite de reziduuri de pesticide, restul probelor aflându-se în curs de finalizare a determinărilor de reziduuri.

Menţionăm că prelevarea probelor pentru controlul reziduurilor de pesticide se face conform Ordinului MAPDR nr.1256/2005 pentru aprobarea Metodelor de prelevare a probelor de plante şi produse vegetale în vederea efectuării analizelor de laborator, pentru determinarea oficială a nivelului de reziduuri de pesticide. Analizele de laborator sunt realizate în concordanţă cu sistemul de asigurare al calităţii ISO 17025/2005 prin metode ACREDITATE RENAR.

Autoritatea Naţională Fitosanitară asigură consumatorii că produsele agroalimentare existente pe piaţă la această oră sunt sigure pentru consum şi că produsele de protecţie a plantelor sunt folosite exclusiv în scopul menţinerii sănătăţii plantelor.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Naţională Fitosanitară, manifestă un interes sporit pentru depistarea la timp şi eliminarea eventualelor neconformităţi legate de depăşiri ale reziduurilor de pesticide din fructe şi legume, astfel încât pe masa consumatorului să ajungă produse sigure consumului.

Vizitatori Counter

001267387
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
5987
5620
25831
1212200
71578
148991
1267387

IP-ul tau: 54.82.79.137
Server Time: 2018-11-15 23:49:40