Reprezentanţii Federaţei Crescătorilor de Bovine din România s-au întâlnit la MADR

User Rating:  / 0
PoorBest 

Vineri, 29 noiembrie 2013, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a avut loc o reuniune de lucru a Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR) la care au participat, pe de o parte, membri ai acestei instituţii împreună cu preşedintele Claudiu Frânc, alături de personalul tehnic al direcţiilor de specialitate din minister, de cealaltă parte. La întâlnire au luat parte şi reprezentanţi ai Agenţiei de Plăţi şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), precum şi membri ai Agenţiei Naţionale pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie (ANARZ), informează un comunicat de presă emis de minister.

Pe agenda de lucru a întrunirii au figurat mai multe probleme care au fost dezbătute, printre care situaţia FNCBR cu privire la Controlul Oficial al Producţiei (COP) şi registrul genealogic, acordarea de adeverinţe APIA pentru credit, normele metodologice ale legii pachetului laptelui, corectarea definiţiilor din legea pajiştilor, sau aplicarea HG 102/2013 privind impozitarea construcţiilor zootehnice, respectiv a hotărârii ce priveşte tancurile de răcire a laptelui.

În partea a doua a sesiunii consiliul director al FNCBR a avut o reuniune de lucru cu secretarul de stat Daniel Botănoiu, în care s-au discutat problemele legate de modificarea legislaţiei din sectorul de activitate, problemele curente ale federaţiei, informări cu privire la emiterea legislaţiei şi stadiul în care aceasta se află, propuneri de îmbunătăţire. 
Data adaugarii: 03.12.2013Sursa Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

Vizitatori Counter

002300057
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
3483
5484
3483
2258238
107675
168399
2300057

IP-ul tau: 54.167.47.248
Server Time: 2019-05-19 10:13:23