Producţia culturilor pe terenuri uscate în scădre

User Rating:  / 0
PoorBest 

grauProducţia culturilor pe terenuri uscate precum grâul, porumbul sau sfecla roşie s-ar putea reduce la jumătate în sudul Europei în 2050 din cauza schimbărilor climatice, a avertizat Agenţia Europeană de Mediu (AEM), care cere să se acorde ''prioritate maximă'' mecanismelor de adaptare, transmite EFE.

Într-un raport care a avut ca referinţă proiecţiile emisiilor ridicate de gaze cu efect de seră, agenţia europeană avertizează că veniturile agricole în 2050 vor înregistra ''o reducere substanţială'', care se va traduce printr-o scădere a Produsului Intern Brut (PIB) de 1% în medie, dar cu variaţii semnificative la nivel regional pe continentul european.

Spre sfârşitul secolului, valoarea suprafeţelor agricole va scădea, potrivit acestui scenariu, cu peste 80% în anumite părţi din sudul Europei şi în regiunea mediteraneană, ceea ce ar putea duce la abandonarea terenurilor.

Totuşi, schimbările climatice ar putea avea efecte pozitive prin aceea că sezonul agricol s-ar putea prelungi, îndeosebi în nordul Europei, însă reversul medaliei este că se vor intensifica fenomenele meteo extreme, care se vor traduce prin recolte mai slabe şi o creştere a costurilor de producţie.

AEM mai precizează că, în ciuda faptului ca nu există o ameninţare alimentară în Uniunea Europeană, creşterea cererii de alimente la nivel mondial ar putea pune presiune asupra preţurilor în următoarele decenii.

 

Vizitatori Counter

003520030
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
408
6685
43020
3413644
125627
230130
3520030

IP-ul tau: 100.25.43.188
Server Time: 2019-11-14 01:17:16