PNDR 2014-2020 ar putea aloca un buget de 220 milioane de euro pentru sectorul forestier

User Rating:  / 0
PoorBest 

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 va susţine şi măsuri din domeniul forestier, bugetul prevăzut în acest sens fiind de 220 milioane de euro, a anunţat Achim Irimscu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Printre măsurile în direcţia cărora se vor îndrepta o parte din aceste fonduri se numără dezvoltarea infrastructurii forestiere şi împădurirea suprafeţelor de teren.

Potrivit acestuia, MADR are în plan să susţină domeniul forestier prin integrarea unor măsuri precum investiţiile în active fizice, prin care este vizată infrastructura necesară pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea silviculturii, inclusiv accesul la suprafeţele forestiere, consolidarea şi ameliorarea terenurilor, precum şi măsura de mediu şi climă, prin care se vizează împădurirea şi crearea de suprafeţe împădurite. 
Data adaugarii: 04.12.2013Sursa AgroAzi

Vizitatori Counter

002714284
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
5893
5385
18475
2653803
97921
230501
2714284

IP-ul tau: 35.171.183.163
Server Time: 2019-07-16 23:40:46