Plăți record de peste 1,7 miliarde de euro efectuate de AFIR în anul 2017

User Rating:  / 0
PoorBest 

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a efectuat, în anul financiar 2017, plăți în valoare totală de 1,73 miliarde de euro către fermieri, procesatori, antreprenori și autorități publice locale – fiind înregistrat cel mai ridicat nivel al plăților efectuate într-un an prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Din totalul plăților efectuate, 1,56 miliarde de euro reprezintă contribuția Uniunii Europene, iar restul de 164 de milioane de euro reprezintă contribuția bugetului de stat.

Suma reprezintă atât plățile aferente proiectelor de investiții finanțate prin PNDR 2020, cât și valoarea plăților compensatorii pentru măsurile de mediu și climă, măsuri delegate Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) spre implementare.

La nivelul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 1, pentru anul 2017, valoarea plăților efectuate către beneficiarii PNDR 2014 – 2020 se ridică la 121 milioane de euro

„Ne aflăm deja la jumătatea exercițiului financiar pentru PNDR 2020 și nu ne permitem să pierdem timp, deși plățile se pot efectua până în anul 2023. Obiectivul nostru este ca până la finalul perioadei de programare să aducem în țară întreaga sumă alocată României pentru agricultură și dezvoltare rurală, până la ultimul eurocent. Mobilizarea personalului AFIR, în urma căreia am reușit cea mai mare performanță a Agenției de până în acest moment – plăți de peste 1,7 miliarde de euro, efectuate către beneficiarii PNDR într-un singur an financiar – mă îndreptățește să consider că vom atinge un procent maxim de absorbție a fondurilor europene. Precizez că, din totalul fondurilor europene decontate beneficiarilor PNDR, 919 milioane de euro au fost deja aprobate de către Comisia Europeană, restul urmând a fi decontat până la finele acestui an. Trebuie să menționez că doar printr-un efort susținut din partea colegilor mei, din toate structurile Agenției și cu o bună colaborare cu beneficiarii PNDR, am reușit să atingem ținta de absorbție stabilită pentru acest an.”, a declarat directorul general al AFIR, Adrian CHESNOIU.

De la demararea Programului Național de Dezvoltare Rurală în 2015, AFIR a primit solicitări de finanțare în valoare de peste 6,8 miliarde de euro și a semnat 42.000 de contracte de finanțare cu beneficiarii proiectelor de investiții, în valoarea totală de 2,8 miliarde de euro, fonduri europene nerambursabile.

Valoarea totală a plăților efectuate de AFIR până la acest moment se ridică la peste 2,4 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un grad de absorbție de 30% din alocarea de 8,12 miliarde de euro a Uniunii Europene disponibilă până la finele anului 2023.6

În total, valoarea plăților efectuate de CRFIR 1 Nord – Est Iași pentru beneficiari ai proiectelor finanțate prin PNDR 2014 – 2020 este de 149 milioane de euro. Numărul contractelor încheiate este de 1.571, în valoare de 334 milioane de euro.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE

Cele mai multe solicitări de finanțare primite on-line de către AFIR în anul 2017 sunt pentru instalarea tinerilor fermieri. Astfel, prin intermediul submăsurii (sM) 6.1, AFIR a primit peste 6.170 cereri de finanțare în valoare de 252 milioane de euro și a semnat contracte de finanțare însumând 292 milioane de euro (aici incluzând și contractele de finanțare preluate prin procedura de tranziție dintre Programe). Valoarea plăților transferate către tinerii fermieri în acest an este de aproximativ 223 milioane de euro.

Numărul cererilor de finanțare prin submăsura 6.1, primite de CRFIR 1 Nord – Est Iași, este de 459 în valoare de 18 milioane de euro. Valoarea celor 408 contracte semnate în anul 2017 este de 16 milioane de euro, plățile efectuate către beneficiarii acestei submăsuri fiind de 10 milioane de euro.

Prin intermediul sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, AFIR a primit numai în acest an, 5.813 cereri de finanțare în valoare totală nerambursabilă de peste 87 de milioane de euro. Valoarea contractelor încheiate cu beneficiarii este de 49 milioane de euro. Plățile efectuate de către AFIR pentru dezvoltarea fermelor mici sunt în valoare de circa 48 milioane de euro.

CRFIR 1 Nord – Est Iași a primit pentru finanțare prin această submăsură 571 cereri de finanțare, în valoare de peste 8 milioane de euro. Valoarea contractelor încheiate este de 5 milioane de euro, iar valoarea plăților se ridică la aprope 3 milioane de euro.


Pentru infrastructura agricolă, silvică și de irigații, finanțată prin sM 4.3, AFIR a primit în acest an, prin intermediul paginii de internet, www.afir.info, 642 de cereri de finanțare în valoare totală de 662 milioane de euro și a contractat proiecte în valoare de 67 milioane de euro. Valoarea plăților pentru infrastructura de acces se ridică la peste 67 milioane de euro.

Dintre acestea, 45 de cereri de finanțare au fost depuse la CRFIR 1 Nord – Est Iași, valoarea acestora fiind de 46 milioane de euro. Au fost contractate proiecte în valoare de 2 miloane de euro, valoarea plăților pentru infrastructura de acces la nivelul CRFIR 1 Iași ridicându-se la peste 3 milioane de euro.

Pentru investiții în dezvoltarea infrastructurii de bază din mediul rural, finanțate prin sM 7.2, AFIR a primit on-line 869 de proiecte de utilitate publică valorând peste 833 milioane de euro. AFIR a semnat cu autoritățiile publice locale în 2017 contracte în valoare de 532 milioane de euro și a efectuat plăți de 344 milioane de euro.

CRFIR a numărat 202 cereri de finanțare pentru sM 7.2, valoarea acestora fiind de 194 milioane euro. Valoarea contractelor din zona de acoperire a CRFIR 1 Nord Est Iași este de 117 milioane euro, plățile ridicându-se la 41 milioane de euro.

Prin sM 7.6 „Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural” au fost depuse solicitări de fonduri în valoare de 158 milioane de euro. AFIR a încheiat contracte de finanțare în valoare de 64 milioane de euro și a transferat beneficiarilor aproximativ 41 milioane de euro.<

96 de solicitări au fost înregistrate la CRFIR 1 Nord – Est Iași. Valoarea acestora este de 29 milioane de euro. Valoarea contractelor încheiate este de 18 milioane de euro, iar a plăților efectuate până în prezent este de 5 milioane de euro.

PROGNOZA METEO