Petre Daea: Raportarea producțiilor obținute de fermierii români este corectă

User Rating:  / 1
PoorBest 

porumb

Autoritățile din România au raportat și raportează producțiile agricole pe baza documentelor înscrise în procedura Institutului Național de Statistică (INS) din cadrul cercetărilor statistice cuprinse în Programul Statistic Național Anual, documente însușite prin semnătură de cei care le transmit, a anunțat Petre Dea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, recent, dezmințind acuzațiile apărute conform cărora raportările făcute privind producția de porumb a României de anul trecut au fost eronate.

Acesta a dat publicitații răspunsul la scrisoarea DG AGRI Ares(2019) 3806746, la care MADR a răspuns, încă din data de 24 iulie 2019, prin adresa cu numărul 262762.

Potrivit lui Petre Daea, există două dări de seamă statistice respectiv AGR2A - „Suprafața productivă de primăvară” și AGR2B - „Suprafața recoltată și producția obținută, utilizarea îngrășămintelor, amendamentelor și pesticidelor”, datele transmise fiind asumate atât de exploatațiile agricole cu personalitate juridică, de primării - pentru exploatațiile agricole individuale (inclusiv persoane fizice autorizate, Întreprinderi individuale, Întreprinderi familiale), cât și de direcțiile agricole.

Producția de porumb înregistrată, cântărită și depozitată a fost verificată și prin intermediul rețelei de informații contabile agricole RICA, aceasta confirmând datele comunicate prin procedurile statistice de mai sus, AGR2A, AGR2B. RICA este un instrument statistic bazat pe o anchetă anuală, efectuată pe un eșantion de 5100 exploatații agricole și structurat pe 12 clase de dimensiune economică și 8 tipologii agricole.

În primul formular, AGR 2A, sunt date statistice culese de INS, la fiecare producător din România, în care se consemnează suprafaţa care a fost însămânţată până la data de 15 iunie. Aceste suprafeţe care rezultă din centralizare se confruntă cu cele de la APIA privind subvenţiile.

AGR 2B se face în toamnă şi cuprinde producţiile obţinute pe suprafeţele declarate până la 15 iunie. Toate informaţiile privind producţiile din România sunt raportate prin dări de seamă statistice, luate sub semnătură. Datele cuprinse în dările de seamă statistice sunt avizate la nivelul fiecărui județ de direcțiile teritoriale de statistică, acestea deținând si un centralizator pe județ și formularele care stau la baza centralizatorului pe unități/localități.

Potrivit MADR, în solicitarea Comisiei Europene de revizuire a producției de porumb se făcea referire la anumite estimări, făcute în perioada de vegetație a culturii respective, nicidecum la recoltat.

Așadar, producția anului 2018 raportată este corectă, iar faptul că România se află în rândul țărilor mari producătoare de porumb a fost certificat de instituții cu atribuții în acest domeniu.

Ministerul Agriculturii face apel să se renunțe la dezinformări pentru a nu crea prejudicii de imagine fermierilor români care an de an, prin munca lor susținută, realizează producții însemnate de porumb și nu numai, contribuind la dezvoltarea economică a României.

Totodată, ministrul Petre DAEA îi invită pe oamenii politici care pun la îndoială exactitatea producțiilor realizate de România să meargă în teren la recoltat de porumb, întrucât recoltarea se realizează la vedere.
.

Vizitatori Counter

003520112
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
490
6685
43102
3413644
125709
230130
3520112

IP-ul tau: 100.25.43.188
Server Time: 2019-11-14 01:32:14