Ghidului solicitantului pentru investiții în pomicultură, disponibil pentru consultare

User Rating:  / 0
PoorBest 

livada de la MADRGhidului solicitantului pentru investiții în pomicultură, disponibil pentru consultare
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea consultativă a Ghidul solicitantului pentru investiții în exploatații pomicole finanțate prin submăsura 4.1a din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Ghidul poate fi consultat pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, la secțiunea Dezbatere Publică, informează un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale  (MADR).

„Supunem acum analizei Ghidul pentru exploatațiile pomicole la care așteptăm propunerile și observațiile solicitanților până pe data de 15 noiembrie 2018. Versiunea consultativă vine cu o noutate prin introducerea speciilor de dud și de goji ca fiind culturi eligibile prin submăsura 4.1a. Pentru decontarea cheltuielilor generate de înființare plantațiilor pentru aceste specii, se va aplica procedura de achiziții de bunuri și servicii a AFIR.” a menționat Adrian CHESNOIU, directorul general al AFIR.

Prin intermediul submăsurii 4.1a, se acordă fonduri nerambursabile de maximum 1.050.000 de euro, cu o intensitate a sprijinului acordat de 50%, cu majorare până la 90% din totalul cheltuielilor eligibile, în funcție de beneficiar (tânăr fermier/ forme asociative) și de investiție (ecologică/ investiții în zone cu constrângeri naturale etc.).

Solicitanţii din teritoriul ITI Delta Dunării vor putea depune proiectele în cadrul sesiunii deschise la nivel naţional, cu respectarea Strategiei ITI.

Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe pagina de internet a variantei consultative a Ghidului solicitantului pentru submăsura 4.1a. Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații pe adresa de e-mail This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. până la data de 15 noiembrie 2018.

Vizitatori Counter

001281490
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
508
7387
508
1241442
85681
148991
1281490

IP-ul tau: 54.82.93.116
Server Time: 2018-11-18 01:27:22