FAO a desemnat un nou Reprezentant Regional Adjunct pentru Europa și Asia Centrală

User Rating:  / 1
PoorBest 
Yuriko Shoji, anterior coordonatoare subregională a FAO pentru Asia Centrală și reprezentanta FAO în Turcia, Azerbaidjan și Uzbekistan, preia în această săptămână atribuțiile de reprezentant regional adjunct pentru Europa și Asia Centrală.
 
Shoji, cetățeancă a Japoniei, s-a alăturat FAO în 2007 pentru a conduce unitatea de cooperare tehnică în domeniu, la oficiul central din Roma, Italia.

Yuriko Shoji are o vastă experiență în sistemul Organizației Națiunilor Unite, atât cu FAO, cât și cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Recent, a contribuit la Programul de Parteneriat FAO-Turcia, care oferă asistență și expertiză în domeniul securității alimentare și reducerii sărăciei în Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turcia, Turkmenistan și Uzbekistan. După ce a jucat un rol important în procesul de ratificare a programului în parlamentul turc, Shoji a organizat evenimentul de lansare a programului și a stabilit seria de proiecte ce urmează a fi implementate în cadrul acestuia. În 2015, a început implementarea cu succes a celei de-a doua faze a programului, unde Shoji, a avut din nou, un rol activ în tot procesul.
 
Shoji a fost, de asemenea, un participant activ în cadrul Programului FAO de Reziliență a Refugiaților Sirieni, care a fost apreciat de către agenția ONU pentru refugiați (UNHCR) ca unul din cele mai bune proiecte de dimensiuni medii din 2017, ceea ce a dus la implementrea imediată a fazei a doua a proiectului.
 
"La biroul regional, aștept cu nerăbdare să învăț despre mai multe aspecte importante ale politicii agricole și interesele și preocupările statelor membre", a spus Shoji. "De asemenea, aștept cu nerăbdare să lucrez cu diverși parteneri, și mi-aș dori în același timp să pot continua să reprezint Asia Centrală și în această funcție".

În timpul activității lui Shoji, au avut loc o serie de evenimente internaționale importante în cadrul Oficiului subregional al FAO pentru Asia Centrală. Directorul general al FAO, José Graziano da Silva, a fost speakerul principal al reuniunii miniștrilor agriculturii din G20 în 2015, la Istanbul.  La Convenția ONU pentru combaterea deșertificării, reuniunea COP12 din 2015, părțile au convenit asupra Declarației de la Ankara privind gestionarea durabilă a terenurilor. În 2016, Istanbul a găzduit primul Summit mondial privind problemele umanitare, care a reunit 9000 de participanți care au sprijinit noua Agendă pentru Umanitate.

Și, mai important, în timpul activității lui Shoji la Oficiului subregional al FAO, Turcia a găzduit cea de-a 30 sesiune a Conferinței Regionale FAO pentru Europa, în Antalya .
 
Shoji deține o diplomă de licență în comunicarea interculturală de la Universitatea Creștină Internațională din Tokyo, Japonia, și un Master în Sociologia Dezvoltării de la Universitatea Cornell din Statele Unite.
 
În timpul liber, este pasionată de pictură și a fost implicată în numeroase proiecte de artă motivațională. Dintre cele mai important evenimente în această sferă poate fi menționată invitația primită de a se alătura unor artiști din Kârgâstan la o reședință de creație dintr-o zonă îndepărtată și idilică din regiunea Mugla din Turcia.
"Când au venit niște vizitatori, a trebuit să mă prefac că sunt unul dintre artiști aplecându-mă peste albumul meu de schițe," a spus Shoji. "Am fost încântată să găsesc o pictură din acea săptămână (care nu era a mea) afișată la o galerie din Bishkek mai târziu în acel an".

În calitate de reprezentant regional adjunct pentru Europa și Asia Centrală, Shoji îl va sprijini pe directorul general adjunct și reprezentantul regional în exercitarea responsabilităților politice, manageriale și administrative. De asemenea, va fi responsabilă de gestionarea rețelelor FAO și de monitorizarea procesului de pregătire de către secretariat a celei de-a 31-a sesiune a Conferinței regionale pentru Europa a FAO, care va avea loc în perioada 16-18 mai la Voronej, Federația Rusă.
 

PROGNOZA METEO

Vizitatori Counter

000896720
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
3382
4091
13318
850478
66069
145528
896720

IP-ul tau: 54.196.98.96
Server Time: 2018-08-14 16:43:18