Expo-Conferința Internațională Meat.Milk 2019 a ajuns la ediția a VIII-a

User Rating:  / 1
PoorBest 

Meat MilkCea de-a VIII-a ediție a Expo-Conferința Internațională Meat.Milk 2019 va avea loc mâine, 30 mai 2019, la Hotel Alpin din Poiana Brașov, eveniment care se va desfășura sub genericul "Protejarea interesului național în condițiile globalizării sectoarelor de carne și lapte".

Conferința va reuni fermieri producători de carne și lapte, procesatori, furnizori de tehnologii, factori de decizie din MADR, ANSVSA, ANPC, Ministerul de Interne și APIA, conducerile principalelor organizații profesionale: ARC, Romalimenta, APRIL, APCPR, FCBR, ACEBOP și APAR, precum și numeroși invitați din străinătate.

Anul acesta, ourganizatorii anunță unnumăr mare de țări participante, care vor fi reprezentate direct sau prin intermediul colaboratorilor și filialelor din România. În primul rând, trebuie menționată participarea domnului Axel Bigot-Chair of Task Force European Dairy Association, dar și oaspeți din Austria, Bulgaria, Belgia, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franța, Grecia, Germania, Italia, Lituania, Olanda, Polonia, Statele Unite și Ucraina.

Evident, lucrările manifestării vor beneficia de cea mai bună organizare din punct de vedere tehnic, participanții având la dispoziție traducere concomitentă sau consecutivă, după caz, la căști.

Cele 19 ore de prezentări, comunicări și dezbateri care au fost programate în cele două zile ale evenimentului vor fi transmise live de postul de televiziune Agro TV, atât pe rețelele de distrubuție tv, cât și pe pagina Facebook Meat.Milk, dar și pe Youtube.

În seara zilei de 29 mai, cu începere de la ora 19, Agro TV va găzdui o emisiune în direct, ca avanpremieră a expo-conferinței, iar în seara zilei de 30 mai, de la ora 20 la ora 22, vom transmite în direct o ediție a emisiunii ”Agricultura la raport”, în care se va face rezumatul zilei. Seara de 31 mai va găzdui ediția specială a emisiunii Meat.Milk în care se vor trage concluziile celei mai ample și dense ediții de până acum, a Expo-Conferinței Internaționale Meat.Milk. În toate aceste emisiuni vor fi invitați în platou cele mai importante personalități prezente la eveniment.

Nici momentele de networking nu au fost omise, Meat.Milk fiind recunoscută pentru calitatea și nivelul extrem de ridicat al acestora. Evident, se evidențiază Cina festivă din seara de 30 mai, în cadrul căreia, de la ora 21 va avea loc Gala Premiilor Meat.Milk, în care se vor acorda Premiile de Excelență.

 

Vizitatori Counter

002536218
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
4994
7528
33334
2446144
150356
193480
2536218

IP-ul tau: 54.152.38.154
Server Time: 2019-06-20 15:59:30