Din 2020, toata România va fi protejata de grindina

User Rating:  / 0
PoorBest 

rachete antigrindinaÎncepând din 2020, întreaga Românie va putea fi protejata de grindină, nemaiexistând arii în care centrele antigiindina să nu poata funcționa, a anunțat Petre Dea, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), in cadrul unei vizite efectuate sâmbătă, la Centrul Antigrindină de la Dancu, Iași.

"Zonele (unde a cazut grindina) sunt în afara ariilor unde avem centru antigrindină. Nu putem acoperi toata România. Vom face acest lucru în 2020. Vom extinde. Am spus-o și realizăm aceste obiective de investiții, obiective majore ale PSD", a declarat ministrul.

Potrivit acestuia, programul antigrindină a fost demarat în 2004 și s-a început cu zona Moldovei, deoarece este foarte vulnerabilă la acest gen de fenomene.

"Am acoperit zona aceasta foarte vulnerabilă (Moldova) unde plantațiile, puterea economică a zonei trebuie aparată. Aici zona e puternică prin plantațiile viticole. În Iași, Vrancea, Prahova, din nefeiricire este un cordon de grindină care ne arată că aici a fost tot timpul agresivă și aceste fenomene climatice trebuie cunoscute", a explicat Petre Dea.

Ulterior sistemul a fost extins și în sudul țării. "Am introdus în Teleorman, în Olt, în Mehedinți, în Vest, în Timișoara, în Arad, ne ducem în Maramureș, în Mureș. Toată țara să o prindem. Și în același timp să o mobilăm și terestru cu planul național de dezvoltare rurală să dăm pe măsurile stabilite cu bani europeni ca fermierii să își procure generatoare. Au înțeles și ei și au început să își procure. La anul urmează să demaram și cu escadrile de avioane pentru ca reacția să fie rapidă. Nu e ușor. Nu dai rachete pe cer, mai sunt și avioane", a explicat ministrul.

Ministrul Petre Daea a anunțat că, începând de anul viitor, toată țara va fi în aria de intervenție a rachetelor antigrindină, fiind în plan înființarea unuia la Iași, iar la nivelul întregii țări încă  65.

"Spun la nivelul țării pentru ca am deschis aria de intervenție. Am lărgit aria de intervenție și ne ducem spre zona de vest a țării, spre zona de centru a țării, iar de anul viitor prindem toata suprafața țării", a declarat, sâmbătă, Petre Daea, laCentrul Antigrindina din Dancu, lângă Iași.

Vizitatori Counter

002736872
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
289
5806
289
2695695
120509
230501
2736872

IP-ul tau: 54.198.246.164
Server Time: 2019-07-21 01:06:16