Campana de plăți în avans pentru anul 2019

User Rating:  / 0
PoorBest 

bani europeniÎn cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2019 au fost plătiți 389.546 fermieri, până la 20.10.2019, suma autorizată la plată fiind în valoare de 439.581.738 euro, se arată într-un comunicat al Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Potrivit APIA, în conformitate cu Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536,
între 16 octombrie și 30 noiembrie, se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în
cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al
Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat
în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din
Regulamentul (UE) nr.1306/2013.
Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală
Europeană, astfel:
- 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);
- 4,6635 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Pentru anul de cerere 2019, cuantumul pe hectar a fost pentru Schema de plată unică pe suprafață - SAPS a fost de 102,6082 euro pe hectar.
La Schema de plată redistributivă primul interval de 1-5 ha inclusiv a fost de 5,0000, iar al doilea interval de peste 5 și până la 30 ha inclusiv) a fost de 48,7127 euro.

Cuantumul destinat schemei de plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu (plata pentru înverzire) a fost stabilit la 59,3201 euro pe hectar.

Schema de plată pentru tinerii fermieri a beneficiat de un cuantum pe hectar de 31,2477 euro.

Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine și caprine a beneficiat de 17,7173 euro pe hectar/.

Vizitatori Counter

003525873
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
6251
6685
48863
3413644
131470
230130
3525873

IP-ul tau: 3.233.217.242
Server Time: 2019-11-14 13:59:02