Prima etapă din cadrul campaniei de identificare a produselor cu potențial de recunoaștere la nivel european a fost finalizată

User Rating:  / 0
PoorBest 

identificare produse cu origine protejataDirecțiile agricole județene au organizat în perioada artie-august o serie de întâlniri în 40 de județe, reuniuni care au avut ca scop accelerarea demersurilor de punere în aplicare a "Programului de încurajare a produselor tradiționale" din Capitolul Politici Agricole şi Dezvoltare Rurală a programului de guvernare 2017-2020.

Potrivit MADR, au fost identificate de către specialişti ai Direcţiilor pentru Agricultură Judeţene circa 300 de produse la nivelul României, care se pot încadra pe sistemele de calitate naţionale şi europene (naţionale - produse tradiţionale, rețetă consacrată şi pe cele europene – Denumire de Origine Protejate (DOP), Indicații Geografice Protejate (IGP) şi Specialități Tradiționale Garantate (STG).

Programul are ca obiectiv înregistrarea unui număr de 14 produse pentru România pe sisteme de calitate europene până în 2020. Timp de 5 luni (martie –august a.c.), la inițiativa MADR cu sprijinul Direcțiilor pentru Agricultură Județene, 3 echipe de specialişti din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au purtat un dialog interactiv cu toți factorii implicați, explicând legislația națională şi europeană pentru încadrarea pe sisteme de calitate europene şi naţionale. S-au prezentat cazuri concrete de înregistrare a produselor alimentare pe sistemele de calitate naţionale ca produs tradiţional sau ca reţetă consacrată românească şi etapele de înregistrare pe sisteme europene, cât şi împărtăşirea experienţei româneşti în implementarea regulamentelor europene din domeniu.

Un alt subiect abordat la aceste întâlniri a fost accelerarea implementării legislaţiei naţionale în vederea acordării dreptului de utilizare a mențiunii de calitate facultativă "produs montan", România având o treime din suprafaţă în zona montană ( 658 de UAT-uri din 27 de judeţe).

La acţiunile desfăşurate de către reprezentanţii MADR au participat peste 2000 de fermieri, producători agricoli, operatori economici, procesatori economici din domeniul agro-alimentar, reprezentanți ai Grupului de Acțiune Locală-GAL, reprezentanți ai fundațiilor şi asociaţiilor din domeniu.

Întâlnirile s-au bucurat de prezenţa președinților Consiliilor Județene, prefecților, primari, directori ai instituțiilor publice locale (APIA, AFIR, ANSVSA, ANPC), factori locali de decizie care au stabilit introducerea în strategia de promovare a produselor locale atât organizarea de târguri cu produse tradiționale, de piețe volante, cât și acordarea de asistență pentru fermieri în vederea înregistrării produselor agricole și alimentare pe sistemele de calitate europene.

Concret, s-a urmărit creșterea numărului de produse atestate ca produs tradițional și înregistrarea în Registrul National al Produselor Tradiționale care va fi recunoscut pe piață, prin utilizarea logo-ului de “produs tradițional”, proprietatea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Toate aceste demersuri s-au finalizat cu un calendar de acţiuni pe următoarele luni, specifice fiecărui judeţ în parte.

De asemenea, pentru sectorul industrie, operatorii economici vor fi consiliați pentru înregistrarea pe rețete consacrate românești și pentru extinderea documentației tehnice aferente rețetei consacrate românești.

În analiza celor aproximativ 300 de produse propuse de județe, cu potențial pe termen lung, s-au identificat 100 de potențiale produse cu denumiri care pot accesa sistemele de calitate europene.

Până în anul 2019, un număr de aproximativ 20 de produse identificate la evenimentele din lunile martie – august a.c. sunt în atenția MADR pentru finalizarea documentației conform Regulamentului european nr. 1151/2012 şi a legislaţiei naţionale corespunzătoare acesteia, dintre care amintim: Telemea de Vaideeni, judeţ Vâlcea, Telemea de Sibiu, Brânză de burduf de Bran, Gem de rabarbăr, Brânza de Gulianca, Salată deltaică cu icre de ştiucă, Virșli de Hunedoara, Pâine de Pecica, Salam de Nădlac, Salinate de Turda, Usturoi de Copălău, Ceapă de Pericei, Șuncă ardelenească, Varză de Toboliu, Bere nemțeană, Cobză cu păstrăv afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prune afumate de Sâmbureşti, Cârnaţi olteneşti, Mere de Voineşti, etc.

Potrivit MADR, până în prezent, România are înregistrate ca indicații geografice patru produse alimentare: Magiunul de prune de Topoloveni (IGP), Salamul de Sibiu (IGP), Novac afumat din Țara Bârsei (IGP), Telemea de Ibănești (DOP). Alte trei produse se află în analiză la Bruxelles respectiv Cârnați de Pleșcoi ((IGP), Scrumbie de Dunărea afumată (IGP) și Cașcaval de Săveni (IGP). Tot pentru obținerea de indicații geografice protejate se află într-un proces de verificare și un număr de nouă băuturi spirtoase: Vinars Târnave, Vinars Segarcea, Vinars Murfatlar, Vinars Vaslui, Vinars Vrancea, Palincă, Horincă de Cămârzana, Țuica de Argeș, Țuica Zetea de Medieșu Aurit.

Curs Valutar

PROGNOZA METEO