Aportul financiar al instituțiilor europene trebuie să fie sprijinit de componenta privată

User Rating:  / 0
PoorBest 

BusinessMark, cu sprijinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a organizat conferinţa "Romanian Agribusiness in 2015", eveniment care a avut loc pe 20 noiembrie 2014, la Bucureşti, Hotel Howard Johnson Grand Plaza. În cadrul evenimentului au fost dezbătute teme legate de agricultura românescă în context european, politicile pentru perioada următoare, PNDR 2014-2020 – soluţii de simplificare a procesului de accesare a fondurilor, comerţul cu cereale – oportunităţi etc, se arată într-un comunicat al organizatorului remis redacţiei Agroazi.ro.

Vorbitorii primei sesiuni de discuţii au fost: George Turtoi, Secretar de Stat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Nicolae Sitaru, vicepreşedinte LAPAR, Raluca Daminescu, Director, Directia Metodologie, Monitorizare, Raportare si Relatii Instituţionale, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Mirela Iovu, Vicepreşedinte, CEC Bank, Ileana Bratu, Director, Fondul de Garantare a Creditului Rural, Claudia Cotoveanu, Director Marketing, Caussade Semences şi Amelia Giantaru, Deputy Project Manager, EU EBRD Romania SME Sustainable Energy Finance Facility (RoSEFF).

"Aş vrea să trag o linie pe ce s-a făcut până acum pe programul anterior. Până în prezent, pe cele două fonduri gestionate de MADR, s-a ajuns la un acord cu nivel de plată de 13 miliarde de euro. Asta înseamnă un nivel de absorbţie de peste 80%. Pe zona de proiecte s-au plătit până acum 6,2 miliarde de euro. Aceşti bani sunt investiţii efective în agricultură. Pe zona de PNDR, gradul de absorbţie a ajuns la 75% şi până la final de an tindem spre 80%", a declarat George Turtoi, Secretar de Stat, MADR.

Potrivit acestuia, pe zona de plăţi directe gradul de absorbţie a ajuns la 88%.

"Este foarte greu să faci agricultură în România. Suntem foarte aproape de anul 2015 şi aflăm că deși acciza trebuia să fie subvenţionată acest lucru nu se va întâmpla, că nu ştim ce taxe şi impozite vom plăti pe POSDRU. Problema este că atunci când statul are de luat ia şi cand are de dat numai spune că o face. Suntem într-o situaţie extrem de delicată", a afirmat Nicolae Sitaru, vicepreședinte LAPAR.

Raluca Daminescu, Director, Directia Metodologie, Monitorizare, Raportare si Relatii Instituţionale, Agenţia de Plăţi si Intervenţie pentru Agricultură (APIA), a precizat că Agenţia implementează măsuri şi scheme de sprijin din două fonduri europene.

"În ultima perioadă, din 16 octombrie şi până în prezent, am reuşit, cu un efort foarte mare, să efectuăm plata avansului aferent campaniei de depunere a cererilor din 2014. Valoarea acestuia a fost de 642 milioane de euro. Avansul poate fi plătit, conform prevederilor legale, în perioada 16 octombrie-30 noiembrie. Am făcut un efort foarte mare să achităm acest avans în mai puţin de trei săptămâni", a declarat Raluca Daminescu.

Mirela Iovu, Vicepreşedinte, CEC Bank, a prezentat soluţiile financiare oferite de CEC Bank clienţilor din segmentul agricol.

"În cazul produselor pentru accesarea Fondurilor Europene, avantajele sunt: marja de dobândă redusă cu 0,5% la lei, respectiv 0,6% la creditele în euro; gradul de acoperire cu garanţii este mai redus (între 105%-115%, în funcţie de clasa de risc); la accesarea finanţărilor din PNDR, dobânda este de maxim ROBOR 6M + 4,5% conform ordinului MADR 703/2013", a declarat Mirela Iovu.

Ileana Bratu, Director, Fondul de Garantare a Creditului Rural, a subliniat importanța domeniului agriculturii în România.

"Agricultura, procesarea produselor agricole şi dezvoltarea rurală în general sunt domenii esenţiale pentru România. Acestea necesită sprijin şi finanţare publică într-o foarte mare măsură. Practic, este un domeniu strategic deosebit şi trebuie să i se acorde o importanţă pe măsură. Desigur, aportul financiar al instituţiilor europene şi al statului trebuie să fie sprijinit de componenta privată", a afirmat Ileana Bratu.

Claudia Cotoveanu, Director Marketing, Caussade Semences, a vorbit despre evoluţia companiei la nivel internaţional.

"CSEE împlineşte anul acesta 6 ani de existenţă, iar grupul CS, din care face parte şi CSEE, împlineşte 52 de când îşi desfăşoară activitatea în lume. Am pornit cu un portofoliu de doar 3 specii şi aici vorbim de porumb, floarea soarelui si rapiţă, îmbogaţindu-l cu sorg, soia, cereale păioase, mazăre, ovăz, ajungând la 10 specii 2014", a afirmat Claudia Cotoveanu.
Amelia Giantaru, Deputy Project Manager, EU EBRD Romania SME Sustainable Energy Finance Facility (RoSEFF), a prezentat avantajele acestei facilităţi de finanţare pentru sectorul agro-alimentar şi forestier.

"Avem finanţări de până la 1 milion Euro, consultanţă tehnică gratuită (dar finanţată de UE) de la Tractebel Engineering, grant-uri UE de până la 150.000 Euro. Prin acest produs se micşorează permanent facturile de energie şi totul se face rapid, cu birocraţie minimă", a declarat Amelia Giantaru.

Vorbitorii celei de-a doua sesiuni au fost: Dorin Cojocaru, Preşedinte, Asociaţia Patronală din industria Laptelui (APRIL), Simona Chirică, Partner, Schoenherr, Theodor Artenie, Managing Director, Schoenherr Tax şi Speranţa Terenche Tirsar, Head of Bucharest Office – Central and Eastern Europe, SACE SpA.

Dorin Cojocaru, Preşedinte, Asociaţia Patronală din industria Laptelui (APRIL), a atras atenţia asupra problemelor cu care se confruntă industria pe care o reprezintă.

"Parcursul dintre producţie şi consum crează cererea şi oferta. Toată lumea se plânge că atunci când producţia este mare preţurile sunt mici, dar este normal să fie aşa. Toată lumea din jur doreşte garanţia că producţia i se va vinde. Dar atunci unde mai este managementul, aportul departamentului de vânzări? Nu găsim oameni pentru conducere, angajaţi care să aibă fler şi care să îşi asume ceea ce se întâmplă într-o firmă", a declarat Dorin Cojocaru, Preşedinte, Asociaţia Patronală din industria Laptelui (APRIL).

Simona Chirică, Partner, Schoenherr şi Theodor Artenie, Managing Director, Schoenherr Tax au prezentat o analiză despre provocările juridice şi fiscale în agricultura românească.

"În cazul vânzării terenurilor agricole extravilane, vânzătorul depune la primărie cererea însoţită de oferta de vânzare şi documentele de proprietate, primăria afişează în 30 de zile oferta de vânzare, transmite structurii teritoriale/centrale MADR lista preemptorilor şi restul documentelor depuse de vânzător. Structurile afişează pe site oferta de vânzare timp de 15 zile, preemptorul depune acceptarea ofertei la primărie, primăria transmite acceptarea către MADR. Ministerul emite avizul final (pozitiv) sau negativ, iar în lipsa preemptorilor, vânzarea în condiţii cel puţin egale este liberă în baza adeverinţei emisă de la primărie", potrivit analizei Schoenherr şi Schoenherr Tax.

În ceea ce priveşte compania SACE, aceasta are în Europa Centrală şi de Est o expunere de 2,14 miliarde euro şi o expunere de 497 milioane euro în România.

"SACE nu furnizează finanțare directă, dar facilitează obţinerea finanţării bancare sau comerciale în cazul în care achizitionaţi echipamente şi servicii de la firme din Italia, sau în cazul în care sunteţi filiala din România a unei firme italiene", a declarat Speranţa Terenche Tirsar, Head of Bucharest Office – Central and Eastern Europe, SACE SpA.

Alte teme dezbătute au fost:

  • Finanţarea în agribusiness - soluţii, fonduri structurale, cofinanţare, garantarea creditelor
  • Fondurile mutuale pentru agricultură: funcţionalitate, costuri, beneficii pentru fermieri
  • Măsuri de protecţie a investiţiilor agricole. Managementul riscului în agricultură
  • Aspectele fiscale şi legislative specifice agriculturii
  • Perspectivele reducerii TVA

Partenerii evenimentului au fost: Caussade Semences, CEC Bank, Schoenherr, Fondul de Garantare a Creditului Rural, SACE.

Partenerii media au fost: Agrias.ro, Agroazi.ro, Legal Magazin, Profit360, Catalog-cursuri.ro, Jurnaluldeafaceri.ro, Promoafaceri.ro, Calendar Evenimente, Business 24, Ziare.com, Market Watch, Debizz, Startups.ro, Learn & Go, 4 Career şi MLM News.

Despre BusinessMark


BusinessMark este o companie care oferă servicii integrate de B2B, oferind clienţilor săi modele de dezvoltare complexe, conectându-i în mod direct cu mediul de afaceri şi creând oportunităţi de parteneriat strategic. Atât prin organizarea de evenimente business, cât şi prin serviciile de B2B Public Relations oferite, BusinessMark îşi propune să vină în întâmpinarea partenerilor săi cu strategii de comunicare şi promovare centrate pe business matchmaking şi crearea de oportunităţi de dezvoltare. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.business-mark.ro .

BusinessMark, cu sprijinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a organizat conferința Romanian Agribusiness in 2015”, eveniment care a avut loc pe 20 noiembrie 2014, la București, Hotel Howard Johnson Grand Plaza. În cadrul evenimentului au fost dezbătute teme legate de agricultura românescă în context european, politicile pentru perioada următoare, PNDR 2014-2020 – soluții de simplificare a procesului de accesare a fondurilor, comerţul cu cereale – oportunităţi etc.

Vorbitorii primei sesiuni de discuții au fost: George Turtoi, Secretar de Stat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Nicolae Sitaru, vicepreședinte LAPAR, Raluca Daminescu,  Director, Directia Metodologie, Monitorizare, Raportare si Relatii Instituționale, Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA), Mirela Iovu, Vicepreședinte, CEC Bank, Ileana Bratu, Director, Fondul de Garantare a Creditului Rural, Claudia Cotoveanu, Director Marketing, Caussade Semences și Amelia Giantaru, Deputy Project Manager, EU EBRD Romania SME Sustainable Energy Finance Facility (RoSEFF).

”Aș vrea să trag o linie pe ce s-a făcut până acum pe programul anterior. Până în prezent, pe cele două fonduri gestionate de MADR, s-a ajuns la un acord cu nivel de plată de 13 miliarde de euro. Asta înseamnă un nivel de absorbție de peste 80%. Pe zona de proiecte s-au plătit până acum 6,2 miliarde de euro. Acești bani sunt investiții efective în agricultură. Pe zona de PNDR, gradul de absorbție a ajuns la 75% și până la final de an tindem spre 80%”, a declarat George Turtoi, Secretar de Stat, MADR.

Potrivit acestuia, pe zona de plăți directe gradul de absorbție a ajuns la 88%.

”Este foarte greu să faci agricultură în România. Suntem foarte aproape de anul 2015 și aflăm că deși acciza trebuia să fie subvenționată acest lucru nu se va întâmpla, că nu știm ce taxe și impozite vom plăti pe POSDRU. Problema este că atunci când statul are de luat ia și cand are de dat numai spune că o face. Suntem într-o situație extrem de delicată”, a afirmat Nicolae Sitaru, vicepreședinte LAPAR.

Raluca Daminescu,  Director, Directia Metodologie, Monitorizare, Raportare si Relatii Instituționale, Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA), a precizat că Agenția implementează măsuri și scheme de sprijin din două fonduri europene.

”În ultima perioadă, din 16 octombrie și până în prezent, am reușit, cu un efort foarte mare, să efectuăm plata avansului aferent campaniei de depunere a cererilor din 2014. Valoarea acestuia a fost de 642 milioane de euro. Avansul poate fi plătit, conform prevederilor legale, în perioada 16 octombrie-30 noiembrie. Am făcut un efort foarte mare să achităm acest avans în mai puțin de trei săptămâni”, a declarat Raluca Daminescu.

Mirela Iovu, Vicepreședinte, CEC Bank, a prezentat soluțiile financiare oferite de CEC Bank clienților din segmentul agricol.

 

”În cazul produselor pentru accesarea Fondurilor Europene, avantajele sunt: marja de dobândă redusă cu 0,5% la lei, respectiv 0,6% la creditele în euro; gradul de acoperire cu garanții este mai redus (între 105%-115%, în funcție de clasa de risc); la accesarea finanțărilor din PNDR, dobânda este de maxim ROBOR 6M + 4,5% conform ordinului MADR 703/2013”, a declarat Mirela Iovu.

Ileana Bratu, Director, Fondul de Garantare a Creditului Rural, a subliniat importanța domeniului agriculturii în România.

”Agricultura, procesarea produselor agricole și dezvoltarea rurală în general sunt domenii esențiale pentru România. Acestea necesită sprijin și finanțare publică într-o foarte mare măsură. Practic, este un domeniu strategic deosebit și trebuie să i se acorde o importanță pe măsură. Desigur, aportul financiar al instituțiilor europene și al statului trebuie să fie sprijinit de componenta privată”, a afirmat Ileana Bratu.

Claudia Cotoveanu, Director Marketing, Caussade Semences, a vorbit despre evoluția companiei la nivel internațional.

CSEE împlineşte anul acesta 6 ani de existenţă, iar grupul CS, din care face parte şi CSEE, împlineşte 52 de când îşi desfăşoară activitatea în lume. Am  pornit cu un portofoliu de doar 3 specii și aici vorbim de porumb, floarea soarelui si rapiță, îmbogațindu-l cu sorg, soia, cereale păioase, mazăre, ovăz, ajungând la 10 specii 2014”, a afirmat Claudia Cotoveanu.

Amelia Giantaru, Deputy Project Manager, EU EBRD Romania SME Sustainable Energy Finance Facility (RoSEFF), a prezentat avantajele acestei facilități de finanțare pentru sectorul agro-alimentar și forestier.

 

”Avem finanțări de până la 1 milion Euro, consultanță tehnică gratuită (dar finanțată de UE) de la Tractebel Engineering, grant-uri UE de până la 150.000 Euro. Prin acest produs se micșorează permanent facturile de energie și totul se face rapid, cu birocraţie minimă”, a declarat Amelia Giantaru.

 

Vorbitorii celei de-a doua sesiuni au fost: Dorin Cojocaru, Președinte, Asociația Patronală din industria Laptelui (APRIL), Simona Chirică, Partner, Schoenherr, Theodor Artenie, Managing Director, Schoenherr Tax și Speranța Terenche Tirsar, Head of Bucharest Office – Central and Eastern Europe, SACE SpA.

 

Dorin Cojocaru, Președinte, Asociația Patronală din industria Laptelui (APRIL), a atras atenția asupra problemelor cu care se confruntă industria pe care o reprezintă.

 

”Parcursul dintre producție și consum crează cererea și oferta. Toată lumea se plânge că atunci când producția este mare prețurile sunt mici, dar este normal să fie așa. Toată lumea din jur dorește garanția că producția i se va vinde. Dar atunci unde mai este managementul, aportul departamentului de vânzări? Nu găsim oameni pentru conducere, angajați care să aibă fler și care să își asume ceea ce se întâmplă într-o firmă”, a declarat Dorin Cojocaru, Președinte, Asociația Patronală din industria Laptelui (APRIL).

 

Simona Chirică, Partner, Schoenherr și Theodor Artenie, Managing Director, Schoenherr Tax au prezentat o analiză despre provocările juridice și fiscale în agricultura românească.

 

”În cazul vânzării terenurilor agricole extravilane, vânzătorul depune la primărie cererea însoțită de oferta de vânzare și documentele de proprietate, primăria afișează în 30 de zile oferta de vânzare, transmite structurii teritoriale/centrale MADR lista preemptorilor și restul documentelor depuse de vânzător. Structurile afișează pe site oferta de vânzare timp de 15 zile, preemptorul depune acceptarea ofertei la primărie, primăria transmite acceptarea către MADR. Ministerul emite avizul final (pozitiv) sau negativ, iar în lipsa preemptorilor, vânzarea în condiții cel puțin egale este liberă în baza adeverinței emisă de la primărie”, potrivit analizei Schoenherr și Schoenherr Tax.

 

În ceea ce privește compania SACE, aceasta are în Europa Centrală și de Est o expunere de 2,14 miliarde euro și o expunere de 497 milioane euro în România.

 

”SACE nu furnizează finanțare directă, dar facilitează obținerea finanțării bancare sau comerciale în cazul în care achizitionați echipamente și servicii de la firme din Italia, sau în cazul în care sunteți filiala din România a unei firme italiene”, a declarat Speranța Terenche Tirsar, Head of Bucharest Office – Central and Eastern Europe, SACE SpA.

 

Alte teme dezbătute au fost:

ü  Finanţarea în agribusiness -  soluţii, fonduri structurale, cofinanţare, garantarea creditelor

ü  Fondurile mutuale pentru agricultură: funcționalitate, costuri, beneficii pentru fermieri

ü  Măsuri de protecție a investițiilor agricole. Managementul riscului în agricultură

ü  Aspectele fiscale și legislative specifice agriculturii

ü  Perspectivele reducerii TVA

 

Partenerii evenimentului au fost: Caussade Semences, CEC Bank, Schoenherr, Fondul de Garantare a Creditului Rural, SACE.

Partenerii media au fost: Agrias.ro, Agroazi.ro, Legal Magazin, Profit360, Catalog-cursuri.ro, Jurnaluldeafaceri.ro, Promoafaceri.ro, Calendar Evenimente, Business 24, Ziare.com, Market Watch, Debizz, Startups.ro, Learn & Go, 4 Career și MLM News.

 

Despre BusinessMark

BusinessMark este o companie care oferă servicii integrate de B2B, oferind clienţilor săi  modele de dezvoltare complexe, conectându-i în mod direct cu mediul de afaceri şi creând oportunităţi de parteneriat strategic. Atât prin organizarea de evenimente business, cât și prin serviciile de B2B Public Relations oferite, BusinessMark își propune să vină în întâmpinarea partenerilor săi cu strategii de comunicare și promovare centrate pe business matchmaking și crearea de oportunități de dezvoltare. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.business-mark.ro .

Vizitatori Counter

002152769
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
4638
5813
4638
2114200
128786
220964
2152769

IP-ul tau: 54.235.4.196
Server Time: 2019-04-21 23:46:00