Dezbatere pe tema Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, la Parlament

User Rating:  / 1
PoorBest 

O dezbatere pe tema Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare s-a desfăşurat în 14 iunie, discuţii la care a participat şi Achim Irimescu, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Oficialul MADR a subliniat că îmbunătăţirea cadrului normativ existent va avea un efect benefic asupra condiţiilor de comercializare a produselor româneşti, diversificând oferta de produse agroalimentare provenite direct de la producătorii autohtoni şi contribuind astfel la creşterea consumului de produse româneşti, fapt ce va influenţa pozitiv atât producţia, cât şi calitatea produselor agroalimentare din România.

„Producătorii din România vor fi avantajaţi prin această lege sub aspectul desfacerii producţiei proprii, aceasta având un impact pozitiv inclusiv asupra gestionării materiilor prime din sectorul vegetal şi zootehnic care, valorificate fiind de agenţii economici locali, vor duce la scăderea exporturilor de materii prime şi totodată la diminuarea importurilor de produse alimentare finite”, a afirmat ministrul Achim Irimescu.

Ministrul Irimescu a punctat însă un aspect esential privind aplicarea acestei legi, şi anume necesitatea asocierii micilor producători pentru a putea livra în hipermarketuri cantităţile pe care aceste reţele le solicit. "E nevoie de producţie constantă şi de aceea, producătorii trebuie să facă acest pas, spre asociere. În comun pot valorifica mult mai bine marfa pe care o produc", a adăugat ministrul prezent la dezbaterea de la Parlament.

Curs Valutar

PROGNOZA METEO