40% din spaţiile pieţelor dedicate exclusiv producatorilor

User Rating:  / 0
PoorBest 

toamna pitesteanaProducători agricoli vor avea acces la 40% din spaţiile de comercializare din pieţe, iar consumatorii vor şti că produsele achiziţionate sunt certificate, după ce noua lege a pieţelor va intra în vigoare, termenul preconizat fiind sfârşitul lunii noiembrie, a anunţat, ieri, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Daniel Botănoiu.

"Legea privind reglementarea pieţei produselor agricole a fost promulgată de preşedintele României. În cel mult 30 de zile, Ministerul Agriculturii, împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va emite normele metodologice de aplicare şi tipizatele, astfel încât legea să devină funcţională până la finele lunii noiembrie. Conform noii legi, certificatele de producător vor fi înlocuite cu atestatul de producător şi carnetul de comercializare a produselor, iar spaţiile minime din pieţe alocate producătorilor agricoli vor creşte la 40%. Comercializarea producţiei din ferme se va face numai pe baza noilor certificate, nu pe borderou de achiziţie, ceea ce înseamnă că vor avea acces în pieţe producătorii adevăraţi şi mai puţin intermediarii", a spus Botănoiu, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, producătorii agricoli trebuie să-şi ridice noile atestate de producător de la primărie, însă acestea vor fi avizate şi de asociaţiile fermierilor din zonă.

"Certificatul de producător se înlocuieşte cu un atestat de producător şi nu mai este aprobat doar de primărie, ci şi de asociaţiile fermierilor din zonă. Astfel, consumatorii au certitudinea că produsele pe care le cumpără din pieţe provin direct de la producători şi sunt certificate, adică se cunoaște trasabilitatea lor. Această lege este aşteptată de mult timp de adevăraşii producători agricoli, care doresc să îşi valorifice producţia în pieţele agroalimentare din România", a afirmat el.

Legea pieţelor a fost iniţiată încă de anul trecut de Ministerul Agriculturii şi a trecut de Parlament la începutul lunii octombrie din acest an.  

Producţia de vin a României a scăzut cu 20% în 2014 până la 4,093 milioane hectolitri, de la 5,113 milioane hectolitri în 2013, dar cu toate acestea România ocupă în continuare locul 12 în topul celor mai mari producători mondiali de vin, arată datele preliminare publicate joi de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului (OIV).

La nivel mondial, producţia de vin a scăzut cu 6% în 2014, până la 271 milioane hectolitri, OIV precizând că producţia din acest an a revenit la un nivel "mediu" după producţia record de 287 milioane hectolitri înregistrată în 2013. 'Reducerea producţiei a fost amplificată în ţările din Europa de Est: Bulgaria, România şi Slovacia, înregistrând scăderi semnificative ale producţiilor lor de vin comparativ cu 2013 (minus 30%, minus 20% şi minus 16%) din cauza condiţiilor climatice nefavorabile", se arată în raportul OIV.

Franţa a redevenit în 2014 cel mai mare producător mondial de vin, cu 46 milioane de hectolitri, în creştere cu 10% comparativ cu 2013, depăşind Italia şi Spania. În cazul ultimelor două ţări producţia de vin a scăzut cu 15%, respectiv 19%. Cele mai mari creşteri ale producţiei de vin au fost înregistrate în Noua Zeelandă, creştere de 29% până la nivelul record de 3,2 milioane hectolitri (locul 11 la nivel mondial) şi în Germania, creştere de 16% până la 9,7 milioane hectolitri, locul 10 la nivel mondial.

Directorul general al OIV, Jean-Marie Aurand, a precizat că în ceea ce priveşte consumul mondial de vin datele preliminare arată că în 2014 a avut loc o consolidare până la 243 milioane hectolitri.
 

Curs Valutar

PROGNOZA METEO