Mirosul vierilor poate fi prevenit prin eliminarea stresului

User Rating:  / 0
PoorBest 

pigs maleÎn industria creşterii porcilor este cunoscut fenomenul de contaminare a carcaselor cu mirosul  de vier, cea mai des utilizare metodă de combatere fiind castrarea animalelor. Cu toate acestea în prezent se desfăşoară anumite cercetări în ferme pentru a găsi atât cauzele care provoacă acest miros cât şi cum poate fi combătut.

Una din cele mai recente concluzii a fost că riscul mirosului neplăcut al vierilor poate fi redus, dacă se iau măsurile potrivite în crescătorii, în timpul transportului şi în adăposturi, cheia fiind reducerea stresului.

Potrivit publicaţiei PigProgress, dacă animalele nu sunt foarte mult stresate, numărul de carcase de contaminate (care vor avea un gust şi miroc specific vierului) va fi mai mic.

De câte ori carnea vierului este contaminată cu miros

Un studiu făcut de cercetătorii de la Flemish Research Institute for Agriculture, Fisheries and Food (ILVO) a analizat apariţia mirosului spercific în 23 de ferme, în câte două etape. În medie, acest fenomen s-a produs la 3-5% din toate intrările. Cu toate acestea, este o mare diferenţă între ferme, iar momentul scarificării vierilor face diferenţa.
Cercetătorii au arătat că nivelul leziunilor cutanate pe carcasă, precum și procentul de carne macră, timpul de așteptare în stabulaţie, dar și prezența scroafei în aceeași secție sunt direct legate de mirosul vierilor.

Când compromit vierii carcasele

Carcasele de vier cu mai multe leziuni ale pielii și mai multe grăsimi, sacrificate în imediata vecinătate a scroafei și care au petrecut mai puțin timp în adăposturi, s-au dovedit a da cel mai des carcasele compromise. Carcasele au fost testate de 3 detectoare de miros specializte pentru abator. Animalele cu un procent mai mare de carne au dat un randament mai bun al carcaselor, chiar dacă nu se știe încă de ce.

Cercetătorii au subliniat reducerea stresului pentru a explica relația cu o carcasă mai intactă, precum și timpul de așteptare în stabulație. Prevenirea stresului în timpul finisării, transportului, precum și în interiorul abatorului reduc riscul de apariție a mirosului specific de vier care compromite carcasa.

Astfel, echipa de cercetare a descurajat păstrarea împreună a puilor și a vierilor maturi. Prezența scroafei a fost observată pentru a stimula dezvoltarea sexuală a vierilor.

Echipa de cercetare a ajuns la concluzia că este mult mai bine din punct de vedere financiar, ca vierii să nu fie castrați. Aceştia au nevoie de mai puțină hrană și cresc mai uniform. Una dintre provocările principale pentru crescători este să găsească metode prin care să reducă riscul de contaminare a carcaselor a vierilor necastraţi la câțiva porci. Există o serie de strategii eficiente de reducere a riscului apariţiei mirosului de vier. Cu toate acestea, detectarea liniilor de sacrificare rămâne necesară.

Cercetarea flamandă va mai continua pe parcursul încă unui an. Se vor face studii suplimentare pentru a investiga efectul timpului în adăpost, precum și pentru a menține masculii și femelele separate în timpul procesului de abatorizare. În plus, nutriția este studiată pentru a reduce riscul de miros de vier.

Curs Valutar

PROGNOZA METEO