INS: Mai multe animale sacrificate in septembrie 2015

User Rating:  / 0
PoorBest 

Numărul animalelor și al păsărilor sacrificate a crescut în luna septembrie 2015, comparativ cu luna precedentă, la toate speciile, cel mai mare avans, cu 20,6%, fiind înregistrat în cazul ovinelor și caprinelor, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS) si preluate de Agerpres.

Fata de aceeași lună din 2014, datele INS arată că s-au înregistrat creșteri la bovine, porcine și păsări și scăderi la ovine și caprine.

Greutatea în carcasă a animalelor sacrificate, aceasta a urcat în septembrie 2015 la toate speciile de păsări și animale, atât față de august 2015 cât și fața de luna septembrie 2014.

Potrivit datelor INS, în luna septembrie 2015, au fost sacrificate 58.000 de bovine, în creștere cu 1,8% față de august 2015 și cu 9,4% față de septembrie 2014, iar greutatea în carcasă a depășit 9.274 tone, cu 2% mai mult față de august 2015 și cu 7,9% peste ceea ce s-a înregistrat în aceeași lună din 2014.

În cazul porcinelor, au fost sacrificate 449.000 capete, cu doar 0,4% mai mult decât în august 2015 însă în creștere cu 14,2% față de septembrie 2014. Greutatea în carcasă s-a majorat cu 2,3% în septembrie 2015 față de luna precedentă și cu 18,8% față de septembrie 2014, totalizând 36.255 tone.

În luna septembrie 2015, față de luna precedentă, numărul ovinelor și caprinelor sacrificate a crescut cu 20,6%, dar a scăzut cu 3,5% față de septembrie 2014. Greutatea în carcasă a animalelor sacrificate din speciile menționate a ajuns la 5.733 tone, în creștere 19,2% față de august 2015 și cu 0,7% față de septembrie 2014.

Potrivit datelor INS, în septembrie 2015 au fost sacrificate 23,45 milioane de păsări, cu 5,5% mai multe decât în august și cu 6,4% față de septembrie 2014, iar greutatea în carcasă a depășit 37.725 tone, în plus cu 11,6% față de august 2015 și cu 5,1% față de aceeași perioadă din 2014.

Greutatea medie în carcasă a fost în cazul bovinelor de 159,9 kg în septembrie 2015, în creștere ușoară față de 159,5 kg în august 2015 și în scădere de la 162,2 kg în septembrie 2014, în timp ce la porcine a crescut până la 80,7 kilograme, de la 79,3 kg în august 2015 și 77,7 kg în septembrie 2014.

La ovine și caprine, greutatea medie a fost de 14 kilograme în septembrie 2015, în scădere ușoară față de august 2015 (14,1 kg), dar în creștere față de perioada similară din 2014 (13,4 kg). Greutatea medie în carcasă la păsări a fost în septembrie 2015 de 1,6 kg, similară cu cea din aceeași lună a anului trecut, dar în creștere față de greutatea de 1,5 kg înregistrată în august 2015.

Vizitatori Counter

003099105
azi
ieri
aceasta Saptamana
Saptamana trecuta
Luna aceasta
Luna trecuta
toate zile
11922
7436
56406
2998156
138517
145668
3099105

IP-ul tau: 18.207.136.184
Server Time: 2019-09-21 18:20:59